Cadru didactic la Universitatea Naţională de Arte, artistul Adrian Al. Ilfoveanu se impune prin originalitatea creaţiei sale. De curând, prezent la dezvelirea statuii „Imaculata Concepţiune” la Piteşti (cronica – „Argeşul”, 18 noiembrie), în faţa Centrului de Afaceri, i-am adresat câteva întrebări la care a avut amabilitatea să ne răspundă. (Precizăm că subtitlurile ne aparţin)
„Necuvântătoarele artistice mă acoperă cu totul”
– Domnule Adrian Ilfoveanu, vă rog să încercaţi să vă definiţi ca om şi artist.
– Sunt înainte de toate un om şi abia mai apoi un artist. Însă, dacă ar fi să vă răspund cât se poate de corect la întrebarea dv., aş spune că sunt undeva între cele două paradigme. Ca persoană, comunic foarte puţin despre mine pentru că nu îmi place să vorbesc în numele lucrărilor mele. Ele sunt purtătoarele de cuvânt ale spiritului meu omenesc. Ca artist însă, totul este complet diferit, pentru că „necuvântătoarele artistice” ieşite din mâinile mele îşi strigă atât de mult expresivitatea, încât mă acoperă cu totul…
„Tatăl şi mama mea – doi sori”
– Faceţi parte dintr-o familie de artişti. Simţiţi, cumva, povara celebrităţii tatălui dv., artist foarte cunoscut, dacă nu chiar cel mai valoros al generaţiei sale?
– Tânărul Brâncuşi îi spunea marelui Rodin, citez: „La umbra marilor copaci nu mai creşte nimic”. Ei bine, eu nu am crescut la umbra tatălui meu în primul rând pentru că eu nu sunt pictor, ci sculptor. Tatăl şi mama mea au fost asemenea a doi sori care au avut grijă să nu am parte de nicio umbră în alegerea mea. Un cleşte de lumină care m-a făcut să zbor către o altă lume. Lumea tridimensională… Vlăstarele ilfoveniste ieşite din trunchiurile lor au fost împrăştiate de seminţele unor alte întrupări ale domeniilor artistice. Eu am ales sculptura, iar Nicu, fratele meu, vizualul cinematografic.
Detalii aici: https://ziarulargesul.ro/un-artist-facut-sa-lupte-cu-dalta-impotriva-vremurilor/